Țara care bagă plata cu telefonul în sate îți arată cum trebuie să fie peste tot
Plata cu telefonul e destul de puțin populară la noi în țară, chiar și în orașele mari. În China nu e chiar așa și vrea ca oamenii să o folosească chiar și în mediul rural.
Autoritățile chineze și-au anunțat intenția de a face serviciile financiare online mai accesibile în mediile rurale, astfel încât banii cash să rămână de domeniul trecutului chiar și la sat. Plănuiesc să facă asta până la sfârșitul lui 2020.
China speră că, prin digitalizarea vieții comunităților agricole, va oferi un boost economiei în micile orașe și în aglomerările rurale. Aceștia vor putea face operațiuni financiare direct din confortul caselor lor, cum ar fi, de exemplu, obținerea de împrumuturi de la bancă sau chiar cumpărarea de îngrășăminte pentru plante.
Sute de milioane de chinezi au migrat către marile orașe pentru a găsi joburi mai bine plătite. Totuși, 42% au rămas în zonele rurale, notează TechCrunch. În 2017, 76,9% din adulții chinezi din zonele urbane au folosit metode de plată digitală și 66,5% din cei de la sate, potrivit unui raport al Băncii Centrale. Deși plata de tip scan-to-pay e deja normă în orașele mai mari, după cum era de așteptat, plățile digitale nu sunt la fel de populare în sate.
După ce și-a luat angajamentul că va digitaliza plățile în mediul rural, China a lansat No. 1 Document, unde își expune prioritățile pentru anul în curs. În cel din 2019, a notat, pe lângă altele, că vrea ca numărul de oameni cu acces la internet să crească, dar urmărește și să digitalizeze serviciile de vânzare a produselor din mediul rural către consumatorii din orașe.
Aceste directive reprezintă o oportunitate importantă pentru companiile din sectorul privat. Companii tehnologice importante, precum Alibaba sau JD.com deja au lansat canale online prin care fermierii locali să poată vinde și cumpăra, dar și să colaboreze cu guvernele locale pentru a construi rețele logistice.